Zece militari ucraineni răniți vor fi spitalizați în România

Zece militari ucraineni răniți vor fi spitalizați în România
Publicat: 29/04/2015, 11:37

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, miercuri dimineață, că în jurul orei 16.00 la Baza 90 Transport Aerian va ateriza o aeronavă militară C-27J Spartan care va avea la bord zece militari ucraineni răniți, care vor beneficia de tratament și recuperare în România.

Ministrul Mircea Dușa afirma, recent, că mai mulți medici români au mers la Kiev, în Ucraina, pentru trierea răniților, iar zece dintre aceștia vor fi aduși și tratați în spitale militare din România.

„Au fost medicii militari la Kiev, au făcut trierea pacienților, sigur că urmează ca pe cale diplomatică să rezolvăm problemele actelor de identitate ale răniților pe care urmează să-i aducem în România. Am înțeles că zece persoane au fost pregătite pentru a fi aduse și tratate în Spitalul Militar din București și în alte spitale militare din țară”, afirma Mircea Dușa.

Pe lângă Spitalul Militar Central din București, rețeaua medicală a MApN cuprinde alte zece spitale militare, la Focșani, Galați, Constanța, Iași, Pitești, Sibiu, Brașov, Craiova, Timișoara și Cluj.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la...
Se împlinesc 80 de ani de la operațiunea „Neptun”. BNR scoate o monedă specială
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Astronauții de pe Marte ar putea avea nevoie de dializă renală la întoarcerea pe Pământ
×